SPERANȚĂ. Ce oraș american este SINGURUL LOC din Statele Unite ferit de PANDEMIE

SPERANȚĂ. Ce oraș american este SINGURUL LOC din Statele Unite ferit de PANDEMIE
Publicat: 16/04/2020, 20:23
Actualizat: 16/04/2020, 20:42

Orășelul Point Roberts este o enclavă americană în extremitatea cea mai sudică a unei peninsule canadiene, iar localnicii pot ajunge în Washington, cel mai apropiat stat american, doar cu ambarcațiuni private sau cu avionul, de pe un aeroport cu o singură pistă.

Însă această izolare s-a dovedit benefică pentru comunitatea formată din 1.300 de localnici care, până în prezent, nu a înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus, scrie The Guardian.

„Este probabil cel mai sigur loc din țară”, a declarat Pamala Sheppard, în vârstă de 65 de ani, care locuiește în Point Roberts din 1989 „Pentru că granițele noastre sunt închise, suntem ca o insulă”, a adăugat ea.

În efortul de a reduce răspândirea virusului, luna trecută, SUA și Canada au convenit să-și închidă temporar granițele pentru toate călătoriile neesențiale.

Localnicii din Point Roberts respectă cu sfințenie măsurile de distanțare socială puse în aplicare de guvernatorul Washingtonului, Jay Inslee, inclusiv izolarea la domiciliu, care implică interzicerea tuturor adunărilor și închiderea tuturor magazinelor și afacerilor neesențiale.

Christopher Carleton, șeful pompierilor de la Point Roberts, a declarat că într-un weekend normal, în 2019, orașul era tranzitat de aproximativ 2.000 de mașini. Însă, acest număr a scăzut sub 100, în urma izbucnirii pandemiei. Carleton a mai adăugat că nu există cazuri cunoscute de Covid-19 în comunitate.

Un focar de infecție în Point Roberts ar putea fi devastator. Șeful pompierilor a estimat că 70% dintre localnici sunt persoane cu vârste de peste 60 de ani, adică grupa considerată cea mai vulnerabilă în fața COVID-19. În oraș există o singură clinică cu o asistență și un medic. Serviciile medicale de urgență (EMS) sunt pregătite pentru preluarea cazurilor de inefctare cu coronavirus, dar paramedicii ar trebui să transporte pacienți grav bolnavi pe continentul american.

În ciuda acestei realități, localnicii sunt optimiști și nu se tem de epidemie. Theresa Coe, care locuiește în Point Roberts din 2008, a apreciat că orășelul este cel mai sigur loc din America de Nord.

„Acesta este cel mai sigur loc din America de Nord”, a spus ea. „ Nimic nu se va întâmpla aici sau se vor înregistra doar câteva cazuri”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
„După 40 de zile, ești la limita morții”! Monica Pop, despre DIETA cea mai populară...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi